duminică, 26 februarie 2012

O zi de duminică

Am plecat la cumpărături pentru a-mi asigura materia primă necesară în următoarele zile. Deoarece voi avea un program încărcat luni şi marţi nu voi putea găti acasă. Aşa că, mi-am însuşit recomandarea de a găti acasă ceva din care să pot mânca, ceva repede, imediat ce ajung acasă "cu foamea în gât" în următoarele două zile. Aşa că, am ieşit pe la mine prin zonă şi am cumpărat morcovi, păstârnac, pătrunjel, ţelină, dovlecei, câţiva ardei capia şi câteva roşii (preţul lor e cam ridicat acum..aşa că am luat doar câte 4 bucăţi din fiecare), ciuperci, praz, o varză şi o bucată de telemea de oi (încă nu sunt suficient de pregătită pentru a renunţa la brânză).
Îmi planificasem deja ce să gătesc astăzi: o ciorbă de zarzavat pe care să o acresc cu zeamă de varză şi o "musaca" de praz cu ciuperci.
Musacaua îmi va fi bună şi pentru "pachet " la serviciu, iar ciorba tradiţională mă va scoate din impas la momentul sosirii acasă.
Pentru seară m-am gândit la o salată de varză, morcov, capia, roşii şi puţină brânză..pe care o voi potrivi la gust cu sare, piper, ulei de măsline şi zeamă de lămâie.
Nu am vorbit de ceva dulce pentru că am făcut ieri puţin orez cu prune uscate şi din portocale am făcut la blender un nectar deosebit. Voi detalia reţetele în capitolul de reţete.
Nu pot să spun decât că ai ieşit minunate!


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu