sâmbătă, 18 februarie 2012

Reţetă de BORŞ


Borşul, produs natural obţinut din fermentaţia tărâţei de grâu este ingredientul esenţial în prepararea ciorbelor tradiţionale acrite cu borş. Dar nu numai atât, borşul este o băutură tonică bogată în minerale, complexul de vitamine B (inclusiv B12) şi foarte multă vitamină C. Pentru copii dar şi pentru adulţi o băutură răcoritoare preparată din borş, miere şi eventual puţină apă minerală (pentru doritorii de acid) consituie un energizant şi revitalizant deosebit.
Dacă ai o sursă de încredere de unde să îl cumperi, este foarte bine. Poate îmi spui şi mie!
Dacă nu, este util să ştii să îl pregăteşti acasă.
Din experienţa părinţilor mei voi aminti o reţetă de borş. În special pentru tata ..el era îndrăgostit de borş! Şi ciorba acrită cu borş, dar şi băutura răcoritoare cu borş şi miere îi plăceau foarte mult. În amintirea lui:
reţeta care am folosit-o:

"Pentru prepararea borşului avem nevoie de fermenţi. Aceştia se numesc "huşti" (sau huce, în unele zone).

Ingrediente pentru huşti (tărâţe fermentate):
250 gr tărâţe de grâu,
o felie de pâine,
apă.
Se amestecă tărâţele cu pâinea mărunţită şi amestecul rezultat trebuie amestecat cu apă. Se pune apă până se udă bine tot amestecul. Folosiţi pentru acest amestec un castron pe care îl acoperiţi cu o farfurie. Se ţine la temperatura camerei pentru a fermenta două zile. Castronul nu trebuie să fie plin deoarece tărâţele (huştile)se umflă şi pot da pe-afară.

Ingrediente pentru borş:
1 cană huşti, 2 căni tărâţe de grâu, 1 cană de mălai, 1 ramură de vişin şi una de leuştean.

Vasul în care se umple borşul sa fie de 5 l şi trebuie să fie plin cam o treime cu tărâţe/huşti şi restul apă. Umplerea borşului: Apa se pune la clocotit. Între timp, se pun în borcan tărâţa de grâu, mălaiul, crenguţa de vişin şi cea de leuştean şi trei căni de apă rece. Se amestecă cu o lingură de lemn şi se lasă 1-2 ore. Apoi se toarnă apa clocotită amestecând continuu cu lingura de lemn. E posibil ca primele huşti să nu conţină suficienţi fermenţi şi borşul să nu fie prea acru. Nu vă îngrijoraţi, scurgeţi borşul din borcan, scoateţi jumătate din cantitatea de huşte şi o puneţi la păstrare pentru altă serie de borş şi umpleţi iar borcanul cu apă caldă în care se mai adaugă o mână coji sau pâine uscată. Lasaţi la fermentat amestecând zilnic cu lingura de lemn de câteva ori.
La borcanul de 5 l ies cam 2 l de borş.

După ce s-a mai răcit puţin, se adaugă huştile şi se amestecă bine. Deasupra borcanului se pune o farfurie  sau se leagă cu tifon. Pentru ca fermentaţia borşului să se producă mai repede, se aşează vasul într-un loc mai călduţ. În primele ore după preparare se amestecă de câteva ori cu lingura de lemn. După 12-14 ore sau chiar 2 zile, borşul este acrit. Se trage în sticle şi se păstrează într-un loc răcoros. Se bea la temperatura camerei.
Borşul are o frumoasă culoare aurie, e aromat şi gustos!

Huştile se mai pot prepara şi astfel: se face o maia din 250 gr de mălai amestecat cu apă fiartă. După ce se răceşte puţin, se adaugă 2 linguri de făină de grâu. Se amestecă şi se lasă să dospească 12 ore. Numai în cazul în care doriţi să obţineţi mai repede borşul, adăugaţi drojdie de bere, o bucăţică cât o nucă şi atunci puteţi umple borşul la numai 2 ore. E preferabil să lăsaţi să se producă fermentaţia în mod natural. Această maia se adaugă în locul huştilor la prepararea borşului. 
Amestecul ce rămâne pe fundul borcanului reprezintă huştile care le vom folosi pentru alte serii de borş deoarece conţin fermentul necesar. 



Cu cât este mai acru, cu atât este mai pregătit să cureţe bine şi repede balastul enorm cu care ne încărcăm organismul (cenuşile arse ale bunătăţilor pe care le înghiţim). Modest şi foarte eficient, se află la îndemâna şi costă o nimica toată. Este un aliment banal în aparenţă, dar uluitor prin calităţile sale.

Borşul se obţine în principal din tărâţele de grâu, adică din coaja boabelor de grâu, care este extrem de bogată în vitamine din complexul B (B1, B2, B6, B12), vitamina C şi PP, în minerale (magneziu, potasiu, sodiu, sulf, siliciu, mangan, iod etc), calciu, precum şi în oligoelemente, cum ar fi zincul sau seleniul. Borşul dobândeşte în urma procesului de fermentaţie şi o serie de acizi organici şi de enzime.
Borşul este, de fapt, zeama rezultată din macerarea tărâţelor de grâu, un lichid gălbui, cu gust acru şi efecte terapeutice deosebite.
Vara când vă topiţi de căldură, beţi câte un pahar de borş. E reconfortant!

Dilemă culinară: ciorbă sau borş?
Fie că este preparată din carne sau legume, acrită cu borş, cu roşii sau cu corcoduşe, sau pur şi simplu “dulce”, ciorba este nelipsită de pe mesele românilor. Însă mulţi spun ciorbei “borş”. Până la urmă, care e diferenţa dintre cele două?
Oare sunt mari deosebirile dintre ciorbă şi borş? Borşul se prepară din tărâţe, mălai, pâine neagră şi drojdie de bere. În Moldova acest ingredient se adaugă cel mai mult la fierturile de legume cu sau fără carne, iar ce rezultă poartă denumirea generică de „borş”. Tot aici se pregăteşte deliciosul borş de potroace, care se poate acri atât cu borş, cât şi cu zeamă de varză. Ciorbele (în prepararea cărora oltenii sunt celebri) seamănă cu borşul, dar se pot acri cu corcoduşe, oţet sau chiar cu roşii.
Istoricii artei culinare sunt de părere că supele sunt tot atât de vechi ca şi istoria gătitului. Actul combinării de ingrediente variate într-o oală mare pentru a crea o mâncare nutritivă, uşor de digerat, simplu de făcut şi servit era inevitabil. Aceasta a devenit alegerea perfectă atât pentru culturile sedentare, cât şi pentru nomazi, pentru bogaţi şi săraci, pentru oameni sănătoşi sau suferinzi. Supa, precum şi ostropelul, tocăniţa, terciul, terciul de ovăz etc., cuprind ingredientele şi gusturile locale. Supa din Noua Anglie, gazpacho spaniol, borşul rusesc, minestrone italian, supa de ceapă franţuzească, won tonul chinezesc sunt toate variaţiuni pe aceeaşi temă. Borşul moldovenesc sau ciorba sunt preparate culinare cu specific românesc, specific dat tocmai de borşul sau corcoduşele folosite.

  
Secrete ascunse în sucul de grâu. Specialiştii în geriatrie de la Universitatea din Londra au demonstrat că sucurile de grâu (cum este şi borşul) favorizează absorbţia în intestinul uman a metalelor, precum nichelul, cuprul, seleniul şi aurul, dar şi a vitaminelor, mai ales la nivelul mucoasei intestinale.


Atenţie! Borşul este contraindicat în ulcere gastro-duodenale sau în gastrite.

 
Webografie:
http://1martisor.wordpress.com/2011/04/12/borsul-%E2%80%93-povestea-sa/



2 comentarii: