luni, 18 august 2014

Jurnalul meu - Despre legile spiritului

Jurnal personal despre Legile spiritului - lectură și scurte comentarii despre o carte deosebită

Cartea lui Kurt Tepperwein despre legile spiritului m-a impresionat, în urmă cu ceva ani, și acum  o reiau pentru că simt că am nevoie de ea. Are dreptate când spune că viața, dacă o luăm în considerare numai după legile materiale și cele orientate spre posesie, în care regulile jocului sunt doar cele ale luptei și ale stersului, ajungi să gândești și o astfel de viață nu merită trăită.
Esența este că oamenii au un puternic dor pentru iubire, mulțumire, fericire, noroc și împlinirea vieții. Dacă ne gândim bine, la noi la români, acestea sunt de fapt urările pe care noi le facem celor dragi  de sărbători.  Viața are legile ei spirituale și recunoașterea existenței acestor legi este începutul, iar continuarea este să le și folosești pentru a putea trăi viața în armonie, sănătate și bucurie. În cartea lui, Kurt Tepperwein ne face cunoștință cu aceste legi, care sunt un instrument necesar pentru a avea și trăi o viață plină de sens și împlinire.

"Viața este conștiința atotcuprinzătoare care învăluie întreaga ființă și o împlinește. De aceea tot ceea ce este viu are conștiință. Viața este acțiunea unei forțe, aceea pe care o numim Dumnezeu".
Viața este un permanent flux de energie. Dacă în circuitul acestei energii apare un blocaj, pe de o parte se va crea o presiune, iar în cealaltă parte o scădere de presiune, un vacuum, o lipsă. Un bun exemplu aici, ne dă autorul vorbind despre un aspect de viață. Se referă la situația  "de te abține să te impui (în fața cuiva) ". Ce poate rezulta din această abținere? Nu vei primi o promovare, sau o poziție mai bună sau nu îți vei atinge un anumit scop. Pe de altă parte, această lipsă, în latură fizică se poate manifesta prin atrofie musculară, răni ale gingiei sau căderea părului. Sau poate fi o necesitate să te impui, în fața unei situații neplăcute, și atunci prin impunere poți rezolva problema. Dacă nu te impui, este posibil ca situația neplăcută, o ceartă sau un proces, să te ducă spre presiuni mai mari, iar lipsa impunerii să te facă să suferi până nu mai poți îndura și atunci cedezi. Dar, Dumnezeu, prin toate aceste situații când apare un blocaj, ne împinge către dezvoltare...dureros, dar învățăm de fiecare dată câte ceva.

Care este sensul vieții?

-" de a-mi exprima adevăratul meu sine, care devine din ce în ce mai deplin.
- să fiu conștient de mine, să las amploarea vieții să circule prin mine, și astfel, să trăiesc într-adevăr clipa".

 Viața înseamnă evoluție, adică dezvoltare, care permite deschiderea minții și aceasta duce la împlinire.
Viața înseamnă a învăța. Sarcina noastră este să transformăm ceea ce învățăm și să armonizăm cu viața, ceea ce am învățat.Te vei afla pe acest drum doar atunci când începi să cauți. Să cauți ..care este scopul tău în viață. "Caută și vei găsi!"
Pentru mine, ca individ, sensul meu în viață ..care este? Dacă recunosc că eu sunt principala mea sarcină...am făcut deja un pas înainte. Eu sunt principala mea sarcină să învăț....dar tot în sensul vieții noastre este și sarcina de a învăța cum să îi învățăm pe ceilalți. Fiecare dintre noi este și profesor și elev în același timp.
Important este să îmi folosesc timpul la maxim!
"Misiunea noastră este să regăsim legătura cu existența creației.
Drumul este: de la instinct, prin Ego, la adevăratul sine - și de la acesta spre Dumnezeu ".
.........................................................................................