sâmbătă, 21 martie 2015

Salată de untișor

Piața e plină de verdețuri. Printre ele găsim și untișor.

Pentru că nu știam prea multe despre această plantă, am găsit câteva detalii și le voi nota aici.


Planta este mică, are frunze rotunde, de culoare verde închis, lucioase și cărnoase. 
Frunzele sale conțin multă vitamina C, precum și vitamina E, calciu, potasiu și fibre.
Alături de celelalte urzică, spanac, ștevie, lobodă, leurdă, salata verde, untișorul contribuie la detoxifierea organismului, are proprietăți antianemice și întărește imunitatea. Plantele verzi, consumate în stare crudă ne vor umple de energie benefică, vitală. 
Acum este momentul să profităm de untișor și să îl consumăm sub formă de salate, sucuri sau smoothie-uri verzi.
Pentru salată vă recomand următoarele ingrediente:
  • 1 legatuăa de untișor proaspăt, curațat și spălat;
  • 3 -4 frunze de salată verde, tăiate fâșii;
  • 1 legatură de mărar;
  • câteva fire de pătrnjel verde;
  • o roșie:
  • 3-4 linguri de ulei;
  • sare;
  • piper (negru, alb, roșu, verde) măcinat;
  • 1 1/2 lingură de zeamă de lămâie;
  • 2 linguri de semințe de susan prăjite.
Se amestecă într-un castron verdețurile cu roșia tăiată felii, se adaugă zeama de lămâie, sarea și piperul, apoi semințele de susan. Se amestecă bine toate ingredientele. 
Se servește cu crutoane de pâine prăjite în ulei și stropite cu mujdei de usturoi (pentru cei care mănâncă pâine și usturoi).